Autor(i):

Cosmin Marinescu (coordonator),
Gabriel Staicu, Marius Pană,
Diana Costea, Bogdan Glăvan,
Cosmin Rogojanu, Marius Spiridon,
Cosmin Mosora, Grigore Piroşcă,
Emilia Topolică

Editura: ASE
Anul apariţiei: 2007
Numar de pagini: 478

Istoria omenirii apare ca istorie a luptei pentru libertate ori pentru subminarea libertăţii în societate. „Puterea libertăţii” sau „libertatea puterii”? – iată întrebarea ultimă căreia trebuie să îi facă faţă, fără echivoc, filozofia politică şi ştiinţa economică. Or însăşi părăsirea logică a unui astfel de echivoc deschide calea binefacerilor învăţăturii economice şi posibilitatea de a gândi societatea astfel încât ordinea sa instituţională să fie etică, dreaptă şi – în corolar – să genereze prosperitatea dorită. Spunem „în corolar” deoarece „spiritul” capitalismului este unul al libertăţii personale, nu neapărat al prosperităţii materiale şi al acumulării de capital, care sunt însă tot produsele libertăţii.

Asemeni lui Tocqueville, nu credem că adevărata dragoste de libertate s-a născut numai din simpla apreciere a bunurilor materiale pe care ea le procură. Din acest motiv, economia de piaţă, ca desăvârşire a libertăţii individului în societate împotriva puterii statului, transcede firesc cadrul prosperităţii materiale: „puterea libertăţii” izvorăşte din iubirea de libertate, care este iubire de aproape, în timp ce „libertatea puterii” trădează iubirea de putere, care arată iubire de sine.

Cartea de faţă a fost zămislită cu credinţa că învăţămintele ştiinţei economice, împletite cu virtuţile moralei creştine, asigură „lecţia completă” – necesară şi suficientă – pentru exercitarea cu folos a darului raţiunii. Consecinţa unei asemenea credinţe este tocmai acest periplu intelectual, bogat din punct de vedere tematic, tineresc şi entuziast din punctul de vedere al proiectului de cercetare, în care am filtrat intransigent – prin rigoarea logicii – ideea că economia de piaţă (capitalismul sau ordinea proprietăţii private) semnifică starea naturală a societăţii omeneşti.

De-a lungul întregii noastre radiografii a economiei de piaţă, pe care am dorit-o a fi una completă, am argumentat de ce buna credinţă a omului de ştiinţă trebuie să formeze principiul vital al acestuia, acela de a furniza şi apăra ideile corecte, sănătoase, care protejează viaţa, împotriva ideilor incorecte care, mai devreme sau mai târziu, o vor distruge. În lumea modernă, construită de şi în jurul politicilor statului, în rarele situaţii în care economistul nu este tentat să îmbrace haine de policy-maker, el deţine o responsabilitate în plus pentru destinul ideilor pe care le promovează.

Cartea a fost premiată, în anul 2008, pentru literatură de specialitate economică, de către Asociaţia Facultăţilor de Economie din România.

Autor(i): Cosmin Marinescu

Editura: Editura Economică
Anul apariţiei: 2001
Numar de pagini: 253

“Educaţia: perspectivă economică” este expresia faptului că, în prezent, economia şi învăţământul nu se întâlnesc numai de nevoie şi doar în domeniul realului, ci şi în cel al principiilor.

„Educaţia mea este, desigur, o resursă pentru mine. Dar educaţia mea este, de asemenea, o resursă şi pentru alţi oameni. Educaţia mea afectează calitatea vieţii oamenilor cu care interacţionez în viaţă. Aceasta este o caracteristică a educaţiei care nu poate fi modificată decât dacă percep o taxa ori de câte ori deschid gura”… Astfel, analiza economică a educaţiei din perspectiva teoriei externalităţilor şi a bunurilor publice devine pe deplin justificată. Însă, educaţia nici nu este bun public şi nici nu generează, în mod necesar, externalităţi pozitive.

În prezent, aproape toate sistemele educaţionale sunt dominate şi structurate de reguli ce reflectă voinţele organismelor guvernamentale, care finanţează şi administrează educaţia formală, devenită astfel o educaţie de stat. Educaţia formală “asigurată” de guvernele democratice ale celor mai dezvoltate ţări nu diferă fundamental, în concepţie şi rezultate, de sistemele educaţionale moştenite de ţările foste socialiste; de altfel, istoria implicării statului în educaţie, atât în cazul sistemelor politice totalitare cât şi în democraţiile occidentale, arată că, de-a lungul timpului, şcoala publică a fost în mâna puterii politice instrumentul indispensabil pentru a insufla sau impune treptat anumite valori ideologice.

Monopolul public asupra educaţiei favorizează nivelarea oricăror diferenţe existente în performanţele profesionale şi în realizările didactice şi ştiintifice. Aceste diferenţe nu se regăsesc, sub nicio formă, în remunerarea principalului factor de producţie al domeniului, profesorul. De exemplu, spre deosebire de majoritatea domeniilor vieţii sociale, remunerarea profesorilor în toate sistemele educaţionale de stat este stabilită birocratic şi continuă să rămână uniformă, în ciuda tuturor contraargumentelor economice.